Descriere
DESCRIERE
Avaunt 150 EC este un insecticid pentru combaterea daunatorilor la vita de vie si legume, combate eficient molia vitei de vie.
SUBSTANTA ACTIVA
Substanta activa |
Clasificare |
Formulare |
Nr certificat de omologare |
15% indoxacarb |
Xn |
EC – Concentrat emulsionabil |
026PC, 17/12/2013 |
AVANTAJE
- Insecticid din grupul oxadiazine cu mod unic de acţiune cu spectru larg de combatere asupra mai multor specii de dăunători.
- Bioactiv numai după metabolizarea substanţei active.
- Eficacitate ridicată în combaterea insectelor ţintă.
- Toxicitate redusă asupra entomofaunei utile.
- Efect puternic asupra ouălor și larvelor de lepidoptere în toate stadiile.
- Recomandat pentru folosirea în programele de combatere integrată (IPM – Integrated Pest Management) și programele de combatere a rezistenţei dăunătorilor (IRM – Insecticide Resistance Management).
- Nu este influenţat de temperaturile ridicate din momentul aplicării.
- Din categoria de insecticide pentru porumb, are flexibilitate în aplicare.
MOD DE ACTIUNE
- Avaunt acţionează prin contact și ingestie.
- În corpul insectei acţionează neurotoxic prin blocarea canalelor de sodiu din nervii organismelor ţintă și face parte din grupul 22A.
- Substanţa activă, după ce pătrunde în organism prin contact sau ingestie produce bioactivarea metaboliţilor și efectul neurotoxic. Comportarea insectelor se schimbă imediat după expunerea la doza recomandată de substanţă activă. După bioactivare, se întrerupe rapid hrănirea ceea ce conferă o excelentă protecţie culturii tratate. Fiziologic insecta este paralizată după bioactivarea substanţei active (2-12 ore de la aplicare) și după scurt timp moare.
- Acţiune ireversibilă asupra sistemului nervos.
- În condiţii normale, Na+ pătrunde în canalul nervului, unde este implicat în mecanismul de polarizare/depolarizare.
- Efectul insecticid nu este afectat de temperaturile ridicate din momentul aplicării, aşa cum se întâmplă la numeroase grupe de insecticide, în special la piretroizi; Temperatura mai ridicată de până la 34° C (optimul aplicării 22-34° C) crește eficacitatea insecticidului prin bioactivarea rapidă a substanţei active pătrunse în organism şi în mod special în stomacul insectei.
- Persistenţa biologică a insecticidului este de 10-14 zile.
- Prin modul său de acţiune şi utilizarea raţională a insecticidului riscul apariţiei insectelor rezistente este evitat.
MOD DE UTILIZARE
VIȚA DE VIE
Avaunt® 150 EC combate molia viţei de vie (Lobesia botrana) în toate generaţiile.
Momentul optim al tratamentului este la eclozarea ouălor dar acţiunea produsului permite administrarea începând cu depunerea ouălor (ovicid) până după eclozare (efect ovi-larvicid).
Se recomandă aplicarea a 2 tratamente integrate în programul de control al dăunătorilor, primul împotriva primei generaţii și al II-lea împotriva celei de-a doua generaţii. Intervalul între aplicări este de 10-14 zile.
LEGUME
Aplicarea insecticidului se face la primele semne ale atacului, care corespunde eclozării ouălor. În condiții de temperatură ridicată, frecvent intâlnită în zonele legumicole, este mult mai eficient decât produsele piretroide. Cel mai important este ca volumul de apă utilizat să acopere bine organele plantei atacate în funcție de înălțimea și stadiul culturii. Legumele cresc repede și trebuie luat în calcul că produsul nu acoperă noile cresteri de după aplicare. În funcție de intensitatea infecției, tratamentele se pot repeta la 10-14 zile.
Volumul de apă: 300-1.500 l/ha în funcție de cultură, momentul aplicării și volumul masei vegetale.
Recenzii
Nu există recenzii până acum.